Samba tranquilla

Prima chitara

2010-12-01T02:33:00.000-08:00

Acum câteva zile mi-am luat prima mea chitară. Pentru că sunt sigură că nu va fi ultima. Cineva m-a întrebat cum mi-a venit ideea... Pasiunea mea pentru chitară nu e de azi - de ieri, însă am rătăcit mult până să-mi pot asuma, trecând peste timiditate şi neîncredere, dorinţa de a încerca şi eu miraculosul instrument.

Ce m-a inspirat?

Primul meu contact cu chitara a sunat ca în următorul clip; ce a răsunat în mine însă e greu de redat în cuvinte: "cuvintele" cele mai bune sunt acelea din însăşi ţesătura melodică, atât de stranie în narativul ei; în chitara lui Jimmy Page am auzit emoţiile, meandrele, capriciile, gândurile nerostite, visele uitate, înţelesul şi neînţelesul unui suflet tradus în chitară - al lui? Sau al meu?... Cineva care părea să mă cunoască aşa cum nici eu nu mă cunoşteam încă:

...Ceva timp a trecut şi am descoperit alt ritm. Şi odată cu el un mod de viaţă. O da!! Comentariile sunt de prisos:

...Odată decizia luată, am trecut la fapte; imediat a aparut în căutările mele următorul video, care m-a inspirat şi mi-a răspuns la dilemele legate de a începe studiul la chitară; de altfel, Steve Vai mi-a plăcut întotdeauna prin pasiunea pe care o emană şi încurajarea puternică pentru tinerii chitarişti:

Mini-poems (dedicated to DIO)

2010-06-22T06:39:00.000-07:00

I've always wondered about the heart in my hand,
it was so vivid and red just like his blood in the sand.
Some day I've chosen my star
Right to the moon it went the car,
...taking my far, taking me so far...
I wanted to know so I closed my eyes
They opened inside and they could see no more lies.
The storm was heavy, the clouds were brown
The prophet said - it's falling down
The sky is falling down!
Look out! Beware! The dreamland's gone
A queen of truth became the pawn.

..................

Burn and learn...
Learn to be
Learn and turn
Turn to me
Turn and learn
I love thee
Learn and burn
Burn with me...

Antrenament cu năbădăi

2010-02-28T01:30:00.001-08:00

Vineri seara pe la 7 şi jumătate m-am înfiinţat la complexul sportiv D.T. pentru o oră de dans care urma să compenseze un antrenament pierdut săptămâna trecută şi să încheie ciclul de 3 săptămâni de vals vienez cu o coregrafie complexă. Eram într-o dispoziţie patetică în urma lecturilor din ultimele zile, taciturnă chiar, încă perplexă şi răscolită de emoţiile neaşteptate pe care mi le generase cartea aceea. Mi-am petrecut mai bine de jumătate de ora în vestiar, aproape neobservată de fetele care tot veneau şi plecau la sala de fitness, ele vazând cel mult că stau acolo „cuminte”, ca o statuie. Gândurile mele pendulau între antrenamentul care urma, rătăcirea lui Ivan, condamnarea lui Dmitri şi rostul meu pe lume.

...Trecuse de 8 şi nu se întampla nimic, nici o colegă nu apăruse în vestiar să se schimbe. Mă pregăteam ca în 10 minute să o-ntind. În plus, acasă mă astepta Idiotul.

În sfârşit, Octav se prezintă şi, ca şi cum ar fi ieşit din pamânt, vreo 20 de cursanţi se înşiră în faţa oglinzii. Când, cum?... Dar. Dar nu avem muzică. Nu avem vals. Mai pierdem câteva minute căutând muzici sau discutând, timp în care mă abordează un baiat cu nişte foi în mană, pe care la început nu l-am luat drept un nou cursant, să mă întrebe de instructor. Dar iată-ne grupaţi pentru încălzire. Ştim ce urmează; fiecare din noi dansează de cel puţin de câteva luni, iar încălzirea propusă de Octav, susţinută, ne e deja foarte familiară. La numărătoarea lui, ne executăm ca niste copii cuminţi, o grupă bine condusă de un instructor omniprezent, cu un talent de a motiva de parcă prin voinţa şi forţa minţii lui ne miscă. Un, doi, trei, patru, chiar dacă melodia se termină, noi nu ne oprim; ritm, coordonare, disciplină – uneori mă simt ca la un antrenament militar. Dar nu trec multe minute şi în vederea mea periferică începe să se insinueze o agitaţie neobisnuită care se petrece undeva în dreapta. Ceva sfidează ritmul bun pe care l-am prins. Este... este băiatul cel nou, mai bine zis nu el, ci faptul că nu întelege nimic; un, doi trei, patru, iată că nu păşeşte, ci aleargă; stânga-dreapta, iată-l ţopăind; un, doi trei, pas, ce face, Dumnezeule, nu înteleg ce face, ce se întamplă acolo, ce se întamplă cu picioarele lui, cu mintea lui, sare, merge, aleargă să prindă ce?... Figura mi se crispează şi simt primele broboane de sudoare pe frunte, din cauza unui efort mai mare decat cel sportiv: acela de a mă abţine. Trag cu ochiul la colegii mei, care îşi continuă antrenamentul în bună credinţă. Contrastul mă seacă. Iar cavalerul nostru necunoscut a ajuns între timp în rând cu instructorul, care execută aceiaşi paşi cu faţa la oglindă. Atunci îmi amintesc brusc, de parcă cineva ar fi apăsat un buton în mintea mea, vorbele băiatului despre instructorul nostru: „Il cheamă Octav? Ca pe mine!” ... Mintea mi se încâlceşte la această lămurire! Sunt doi băieţi în faţa sălii, unul subţire şi drept ca o coloană, Octav al nostru, cel ambiţios, aflat în plin an competiţional, cu mari speranţe şi care evident este în elementul lui – lăsat singur pe o insulă, tot ar descoperi dansul – şi celălalt, cel nou, apărut din senin în sală şi la fel de derutat ca un marţian proaspăt aterizat lângă tizul lui şi încă neobişnuit cu gravitaţia astei planete, agitând paşi, mâini, picioare şi cap stânga-dreapta după un ritm numai de el auzit. Apelez la o măsură disperată, bună în cazuri asemănătoare: dau drumul unui zâmbet cât pot eu de seren şi mare, rămânând cu privirea fixată undeva... wherever,... privirea fixată, ca de idiot, şi încerc să canalizez prin ea tremurul care începe să mă zguduie la nivelul stomacului şi al laringelui – dar tortura nu se termină aici... Octav se întoarce spre mine, părăsindu-şi locul de la oglindă, şi vai, citesc pe faţa lui, da, citesc acelaşi zâmbet fix, care, reţinut încă, vrea să elibereze ceva – ceva de negândit, de nerostit, căci sursa încă se exhibă în faţa noastră cu nemiloşenie. Fantezia mea o ia razna. Mă trezesc într-un film cu proşti, o comedie mută, în care o ceata sobră şi bine instruită e sfidată de eroul inocent şi inadaptat, care atacă oglinda cand noi ne retragem şi o ia în marş-arier, în derivă, când noi înaintăm – şi noi? Şi noi? ... Noi suntem echipa din acel film, echipa care, oricât s-ar scălămbăi actorul spre hazul publicului, vom rămâne sobri la datorie, ca şi cum nu l-am observa. Moment în care cedez şi, cu tot respectul pe care îl am pentru ora lui Octav, dau buzna în baie, aflată la 2 paşi, să râd cu hohote şi suspine până-„mi” trece filmul...

Pâcat însă că am uitat să trag uşa în urma mea...

Torna solla Mimi al solitario nido...

2010-02-07T02:04:00.000-08:00

Sentimente pucciniene in plina iarna... Intr-un fel e cand le asculti pentru frumusetea ariei si altfel e cand rezonezi cu tristetea versurilor...

Let's play... Leapsa

2010-02-01T01:09:00.000-08:00

Am primit si eu o Leapsa si o iau ca pe o provocare: nu e cel mai usor lucru sa te caracterizezi in atat de putine cuvinte, raspunzand doar la anumite intrebari; asa ca fac exercitiul... :P

Principala trăsătură a caracterului meu: tenacitatea

Calitatea pe care o prefer la un bărbat: deschiderea catre comunicare si contact

Calitatea pe care o prefer la o femeie: inteligenta emotionala/inclinatia mistica

Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: prezenta si caldura

Principalul meu defect: prudenta; graba; irascibilitatea

Ocupaţia mea preferată: dansul, autocunoasterea

Visul meu de fericire: dragostea intre oameni

Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: sper sa nu aflu

Ce-aţi vrea să fiţi? Psihoterapeut

Ţara în care-aş vrea să trăiesc: Italia sau Franta, dar ma simt bine si aici

Culoarea preferată: rubiniu, turcoaz si auriu (depinde de stare)

Floarea preferată: oricare...

Pasărea preferată: porumbeii

Prozatorii mei preferaţi: Dostoievski, Herman Hesse, Philip Roth, Irvin Yalom, Hugo si altii

Poeţii mei preferaţi: Bacovia, Arghezi, E. A. Poe

Eroul meu preferat: Siegfried ("Inelul Niebelungilor")

Eroina mea preferată: printesa Turandot (a se lua in calcul transformarea prin care trece!)

Compozitorii preferaţi: opera: Verdi, Puccini, Wagner / rock: Jimmy Page+Robert Plant, Roger Waters

Pictorii preferaţi: Tintoretto, Michelangelo, Salvador Dali

Eroii din viaţa reală: Oskar Schindler, Gandhi

Eroinele din istorie: ma mai gandesc

Băutura şi mâncarea preferate: Vin; mancare de masline

Numele preferat: Octavian

Ce detest cel mai mult: rautatea, lenea, ignoranta, falsitatea

Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Ceausescu

Fapta militară pe care-o admir cel mai mult: zic mai tarziu

Darul natural pe care-aş vrea să-l am: sa pot schimba in bine vietile din jur

Cum aş vrea să mor: impacata

Starea de spirit actuală: viata e frumoasa si pasionanta!

Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: cele lipsite de rautate

Deviza mea: Be the change that you want to see in the world.

Romeo si Julieta la Teatrul de Opereta

2009-12-20T06:39:00.001-08:00

Deja se vorbeste despre spectacolul cu "Romeo si Julieta" ca despre un fenomen; un spectacol preluat de multe tari, sute de reprezentatii in timpul unei stagiuni, la finalul careia inca se joaca cu casa inchisa, incasari pe masura. Eu eram prinsa de vraja "Notre-Dame de Paris" cand am auzit ca ar exista si un musical interesant realizat dupa "Romeo si Julieta". Nu m-am documentat, iar cand am ajuns prima oara la spectacol nu aveam idee la ce sa ma astept - asa ca am putut savura, dar si observa critic, un spectacol pentru mine cu totul nou, despre care nu stiam nimic, de la autori si regie la modificarile aduse piesei originale...

Pentru mine spectacolul a fost o surpriza destul de frumoasa cat sa-l vad de doua ori, gratie mai ales catorva interpreti.

Atat dansul, supletea si expresivitatea miscarilor sustinute de musculatura antrenata, cat si teatrul liric, cu conflictele romantice si vocile pline de emotie, m-au atras inca de mica si m-am bucurat ca regasesc in acest spectacol destul de mult din fiecare, chiar daca nu duse pe culmile pe care alte spectacole le ating. Am realizat repede, de la primele scene, ca acesta este un proiect amplu si ambitios pentru un oras in care ma dezamagisera atatea seri lirice, un proiect cu origini europene, la baza caruia a stat o munca de echipa impresionanta si cu rezultate pe masura, rezultand un spectacol cu care ne putem mandri.

Totusi, nu am numai cuvinte de lauda pentru musical-ul "Romeo si Julieta". Am ascultat cu atentie muzica, in care nu am gasit sclipiri de geniu, originalitate sau melodii sa-ti mearga la inima. Scenele sunt tratate obisnuit, aceasta insemnand - balade dulci in momentele dintre Romeo si Julieta si ritmuri antrenante cand e vorba de "gasca" lui Romeo sau la petrecere; in muzica, am simtit nevoia unui suflu proaspat, a unei priviri originale asupra povestii, a unei interventii indraznete, riscante, care sa reliefeze conflictele puternice dintre eroi. Textul nu este nici el generos, diferind mult de cel original si limitandu-se la a servi drept suport pentru arii, in fraze simple, prea adesea lipsite de subtilitate si poezie. Regia, organizata clasic pe o scena rotativa, cu trape si poduri care se lasa si se ridica, ramane tot intr-o nota de tip vechi, fara a provoca imaginatia sau a propune noi sensuri interpretative povestii. Spectacolul este sustinut masiv de coregrafie si de performanta dansatorilor, a caror prezenta in scena completeaza si "comenteaza" evenimentele din piesa, oferindu-le mai multa forta; poate si de aceea, nefiind sustinute de un numar de dans, scenele dintre Romeo si Julieta sunt cele mai plictisitoare. Cat despre interpreti, am fost placut surprinsa de tineretea si naturaletea pe care le emana, dar si de prezenta scenica - daca nu ravasitoare artistic, cel putin agreabila vizual. Nota de umor a fost uneori binevenita, dar eu prefer drama, patima, emotia dureroasa exprimata credibil si nu schitata cu gesturi conventionale - iata de ce, abia atunci cand Tybalt (Ernest Fazekas) a intrat in scena, am inceput sa simt ca asist la o piesa tragica. Rolul este surprinzator, ofera cea mai interesanta schimbare fata de piesa originala, Tybalt fiind aici prins in conflict la un mod mult mai personal, iar gesturile lui fiind motivate cu o istorie personala povestita emotionant intr-una din ariile lui. Scufundarea in trecut este valabila intr-o masura si pentru alte personaje, totusi introspectia (de asemenea draga mie) este caracteristica personajului Tybalt. Totodata, este personajul sustinut de actorul cu cel mai mare impact scenic: Ernest Fazekas face un rol convingator, violent si emotionant in acelasi timp, emanand forta si disperare, furie si durere si reusind sa integreze acele caracteristici care fac adorabil un personaj negativ: asumarea zgomotoasa a unui rol ingrat, de ticalos, de om violent care se opune iubirii personajelor principale, si pastrarea in secret a unei drame personale, a unui trecut dureros.

Foarte impresionata am fost de duetul celor doua mame, Lady Capulet (Amelia Antoniu), portretizata ca o femeie frivola si atragataore, si Lady Montague (Adina Sima), "femeia-tigroaica", iesind singura sa-si apere fiul de gurile rele si de sentinta printului. Voci superbe, armonizate, potrivite cu personajele, un duet echilibrat muzical si vizual, un contrast fizic oricand placut (blonda-bruneta) generand intr-un mod corect ideea diferentei. Un moment mai emotionant si mai dramatic decat moartea eroilor (aproape hilara prin ciudatenia ei - diferente fata de piesa pe care nu le voi dezvalui) este monologul final al parintelui Lorenzo (Mihai Bisericanu), o imbinare fericita de teatru si cantec, care m-a tulburat in ciuda simplitatii versurilor. Benvolio mi-a placut mai mult in prima interpretare (Adrian Nour), in care am regasit mai multa melodie, mai multa suplete scenica si o nota de disperare in balada finala care aducea drama bietului prieten-mesager in prim plan, facandu-l unul din personajele cele mai indragite. Cat despre Romeo (Mihai Mos) si Julieta (Diana Nitu) - rolurile lor sunt dificile atat prin sublimul si delicatetea lor, cat si prin lipsa de sustinere a muzicii si regiei; Julieta noastra s-a achitat mai bine de a doua parte a rolului, unde drama, spaima, indoielile ii invadeaza viata personajului, decat de scenele de copila indragostita, in care temperamentul ei nu prea are loc sa se manifeste, iar vocea (frumoasa) nu canta o partitura destul de interesanta. Mihai Mos este placut, dar nu straluceste ca Romeo, cu exceptia unor scene intense interpretativ (mai mult scenic) ca aceea a uciderii lui Mercutio si a primirii sentintei. Doica Julietei (Claudia Maru-Hanghiuc) este convingatoare si foarte potrivita in rol, care insa nu ofera surprize extraordinare. Interpretii lui Paris, Mercutio, Capulet si Printul din Verona, fiecare bine in rolul sau, au contribuit la culoarea spectacolului.

Surpriza de a vedea un spectacol atat de complex la noi a fost mare. M-am bucurat si am aplaudat din inima, chiar daca am sesizat destul de multe aspecte mai slabe. Ambele au fost seri placute, bogate, care mi-au adus emotie si placerea de a vedea si simti participarea actorilor si dansatorilor, intr-un spectacol care si-a propus sa realizeze mult.

Neil Shicoff

2009-10-03T10:17:00.000-07:00

Un tenor special intr-o opera speciala

Desi compusa dupa un subiect romantic, in plina epoca romantica, opera "Povestirile lui Hoffmann" se detaseaza, cred eu, dintre celelalte creatii lirice din secolul al XIX-lea prin subtilitatea psihologica; dincolo de dragostea si tragismul cu care ne rasfata celelalte opere, avem de-a face cu o poveste complexa si nuantata, iar deliciile mentale pe care le ofera spectatorului cele trei acte par inepuizabile.

In clipul de mai jos, dupa mine cel mai de seama interpret al rolului lui Hoffmann - Neil Shicoff; in taverna cu prietenii, poetul improvizeaza spre distractia acestora o istorioara despre despre piticul Kleinzach (care facea "flick-flack"), dar in mintea lui confuza aceasta imagine se transforma in cea a frumoasei lui iubite, moment in care el pierde legatura cu publicul sau si evident cu realitatea...

*Pentru cine vrea sa stie mai multe si sa citeasca textul in franceza: http://www.grandi-tenori.com/am/2009/am_2009-02.php

O dolci mani - Tosca

2009-10-03T06:19:00.000-07:00

Am petrecut un weekend minunat saptamana trecuta rascolind you tube pentru cele mai frumoase momente din opera... Pe vremea adolescentei mele nu existau decat casete, nici vorba sa am acces la aceasta diversitate pe care o ofera acum internetul. M-am delectat cateva ore bune cu clipuri pe care nu le stiam, abandonandu-ma din nou universului atat de drag! Dar cea mai rascolitoare surpriza a fost acest duet Pavarotti-Verrett, cantat dumnezeieste, cum in 18 ani de cand ascult opera n-am mai auzit! Mi-au dat lacrimile inca de la primele note...

"O dolci mani", din opera mea favorita, Tosca

Superb...

2009-09-26T11:29:00.000-07:00

Una din melodiile care au format "coloana sonora" a adolescentei mele...

A fost frumos...

2009-08-28T11:18:00.001-07:00

Si stiu ca orele petrecute la scoala de dans n-or sa se intoarca. Nu e un simplu loc in care sa te poti intoarce regasind ceea ce iubesti... A fost vorba de un context... un moment, o mana de oameni si o stare care ne-a motivat - dar iata, mi s-a parut pentru toti atat de real, incat tind sa vorbesc la plural; ma voi multumi cu atat: pentru mine - a fost nemaipomenit de frumos.

Era un timp aparte, rupt de ritmul vietii, al jobului, al transportului, al garsonierei; un ceas special in care oboselile de peste zi se suspendau, lasandu-ma sa zburd pe cele mai alerte ritmuri din dansul sportiv, sau sa renasc in salbaticiunea sambei si poezia valsului...

A fost frumos - drumul greu de la tinutele stangace (de strada) si pantofii maro la rochitele si sandalele latino; de la parul despletit de rocker la parul strans si ingrijit; de la un trup sfrijit, caruia postura cocosata imi parea ca-i vine "interesant", la un trup educat in care m-am simtit puternica si armonioasa.
Si oamenii, povestile lor, tineretea lor si dragostea de viata... Veselia, harjoneala, senzualitatea, geloziile, complicitatile, vointele si dorintele amestecandu-se inevitabil, in contextul unui antrenament colectiv, reluat cu entuziasm in fiecare saptamana, aproape in fiecare zi.
... Un nou parfum naucitor - al lui - o ocheada furisa - a ei -, o glezna delicata, piciorul gol inaintand pe ritm de rumba, un pas in armonie unul cu altul, ici o explozie de veselie, colo o tresarire de gelozie, framantari sub rimel, valsul ametitor sub lumina devenita incandescenta - privirea lui; si ecoul unei astfel de seri: "dejame descansar en ti a la luz del amanecer..."

A fost frumos, dar cand spun ca niciodata nu o sa mai fie, gresesc: nu trebuie decat sa cobor in mine si toata trairea se afla acolo, neclintita, nestirbita, nealterata. Timpul poate vindeca rani, dar nu poate tulbura in vreun fel frumusetea unor amintiri...

Dor de Vama

2009-07-09T09:19:00.000-07:00

Desene

2009-05-16T04:23:00.000-07:00

Cateva desene scoase de pe cine stie unde, facute de mine acum 10 ani...
1. Paganini - fantezie despre suferintele maestrului din epoca romantica in lupta pentru perfectiunea violonistica...
2. Johnny Depp (veche iubire...)
3. Johnny Depp in plin Art-Nouveau
4. Johnny Depp again (dupa o poza)
5. Paganini
6. Pavarotti (prima mea dragoste... muzicala)

Citate de dragoste preferate

2009-05-02T06:17:00.001-07:00

Women wish to be loved not because they are pretty, or good, or well bred, or graceful, or intelligent, but because they are themselves ~ Henri Frederic Amiel

You come to love not by finding the perfect person, but by seeing an imperfect person perfectly ~ Sam Keen

To the world you may be one person, but to one person you may be the world ~ Heather Cortez

Love is not breathlessness, it is not excitement, it is not the promulgation of promises of eternal passion. That is just being "in love" which any of us can convince ourselves we are. Love itself is what is left over when being in love has burned away, and this is both an art and a fortunate accident ~

"In real love you want the other person's good. In romantic love you want the other person."
--Margaret Anderson

"I love you, not only for what you are, But for what I am when I am with you."
--Roy Croft]

"In the arithmetic of love, one plus one equals everything, and two minus one equals nothing."
--Mignon McLaughlin

"Love is but the discovery of ourselves in others, and the delight in the recognition."
--Alexander Smith

"It is only with the heart that one can see rightly; what is essential is invisible to the eye."
--Antoine de Saint-Exupery

"Love is friendship set on fire."
--Jeremy Taylor

"To be your friend was all I ever wanted; to be your lover was all I ever dreamed."

"True love begins when nothing is looked for in return."
--Antoine De Saint-Exupery

"Love doesn't make the world go round, love is what makes the ride worthwhile."
--Elizabeth Browning

"To get the full value of joy you must have someone to divide it with."
--Mark Twain

"There is no remedy for love but to love more."
--Henry David Thoreau

Whiskey on the rocks

2009-05-01T05:04:00.001-07:00

Dimineata, ora 4 si ceva. Cosac, care timp de cateva ore bune bause vodca din paharu-i invelit in piele, cu figuri argintii prinse ici-colo, se minuna ca s-a imbatat din “doar 200”. Asta cand eram deja la el acasa si nu nimerea sa deschida televizorul sau sa-si scoata adidasii. Putin mai devreme il injura pe taximetristul care ne adusese (“Un cretin! Cretinul dracului!”); mie imi venea sa rad cand, cu viteza melcului, desfacea un plic cu 50.000 ca sa-i dea soferului, care exclama exasperat: “Mai iute, sa ajung si eu la comanda aia! Ia uite, frate, am mai pierdut un minut jumate!”. Incapatanat, Cosac imi refuza orice tentativa de a expedia problema. A reusit sa rupa plicul cu cei 5 lei noi, apoi s-a scotocit pentru inca 2. Apoi a inceput sa culeaga de pe bancheta bancnotele cazute. Apoi nu s-a hotarat pe care usa sa iasa si a ales-o pe cea mai indepartata. Am rasuflat usurata cand masina a plecat, lasandu-l pe Cosac langa mine – teafar.

Bantuiam pe strazi, am gresit odata directia si era sa depasim apoi blocul daca nu ma holbam, cu toata miopia, la numarul scris pe usa. Mi-a mai luat cateva minute sa-l conving sa se intoarca din drum si sa vada cu ochii lui numarul. S-a minunat cu tot felul de expresii si iata-ne la etajul 2, osteniti, dorindu-ne patul. Cosac alege o cheie si o introduce. Zic admirativ: “Bun!”. Bun pe naiba. Nu doar cheia era gresita, ci si gaura.

...Barlogul cunoscut, unde imi petrecusem si noaptea trecuta, zacea cu asternuturile ravasite. Aerul inchis era desigur doar o aparenta, stiam ca undeva, in dulap, tricourile negre din care am purtat si eu cateva cu AC/DC miroseau a detergent proaspat. Cosac, in timp ce potrivea pernele, se straduia sa-mi explice cum se face ca eu sunt de vina pentru ca e atat de beat. “Aha, cum vine asta?”. Pai da, zice, ca ieri la 9, cand am plecat, era treaz. Apoi a vazut trei filme. ...Punct. Legatura era desigur atat de evidenta incat nu mai era nevoie de nici o explicatie. Sau daca era, n-am mai primit-o.

Am pus capul pe pieptul lui si dupa vreo doua minute l-am auzit sforaind usor, cu o respiratie ingrijoratoare. Somnambulismul lui s-a manifestat si de asta data in mangaieri usoare pe par, in timp ce omul dormea. Pe la 3 dupa-amiaza, plictisita de televizor, l-am trezit ca sa-mi iau la revedere. Desi parea ca se odihneste, a dat din cap afirmativ si s-a ridicat firesc, incepand sa vorbeasca cu vocea lui dintotdeauna, intr-o ciudata continuitate de stare.

Parea intr-o transa permanenta, alimentata de bautura, niciodata dormind si niciodata treaz pe deplin. Odata, intr-o alta fermecata duminica, il gasisem dormind in bar cu capul afara din patura, si am avut tresarirea omului care a fost vazut de un ochi treaz. Expresia lui nu era cu nimic schimbata fata de orele anterioare, nu era mai ciufuluit, mai neatent, mai vulnerabil, nu era absent. Era acelasi, cu ochii inchisi. Sa fie de vina insomnia innascuta?... Sau căiţa?

Notre Dame de Paris ~ Muzica: Riccardo Cocciante

2009-05-01T04:28:00.000-07:00

Un fenomen despre care nu se vorbeste decat la superlativ... Si prea putin cunoscut la noi! Melodii care merg la suflet, voci mari, un spectacol emotionant si reusit din toate punctele de vedere...

Artistii:

Hélène Ségara : Esmeralda
Daniel Lavoie : Frollo
Bruno Pelletier : Gringoire
Garou : Quasimodo
Patrick Fiori : Phœbus
Luck Mervil : Clopin
Julie Zenatti : Fleur-de-Lys

Temps de catedrale
Belle
Diamants
La Cour Des Miracles
Beau Comme Le Soleil
Florence - Gringoire, Frollo
Tu Vas Me Detruire
Lune
Ma Maison C'est Ta Maison
Être prêtre et aimer une femme
Vivre
Danse mon Esmeralda